Expoziția permanentă a Muzeul Marinei Române este organizată pe criteriul tematico-cronologic, în conformitate cu periodizările istoriografiei clasice și are patru sectoare distincte – epocile Istorie veche, Istorie medievală, Istorie modernă și Istorie contemporană – prezentate pe parcursul a 22 de săli (cu o suprafață activă de 10.775 m2), la care se adaugă spațiul exterior dedicat expunerii permanente a unor obiecte originale de mari dimensiuni.
Modul de expunere folosit este modern, unitar – plafonul și pardoseala împărțite pe aceiași moduli, circuitul de vizitare cunoscând un flux continuu, parter, etaj, parter – încheindu-se în parcul ce oferă privitorului obiecte originale de anvergură, imposibil de expus în sălile obișnuite de muzeu. Astfel ancore, elice, motoare, piese de artilerie navală și antiaeriană, mine, nave militare scoase din uz își află locul în această expoziție în aer liber, căreia poziția sa îi conferă o cuprinzătoare și superbă panoramă a portului Constanța.

Holul de Onoare al instituției.
Timonă dublă care a funcționat pe monitorul „ALEXANDRU LAHOVARI”

     În primele săli obiecte tridimensionale – basoreliefuri, mulaje după documente epigrafice, monede, lucrări de grafică, transmit informații despre începutul navigației pe aceste în spațiul dintre munți, Dunăre și Mare.
O importanță deosebită este acordată întemeierii celor trei cetăți vest-pontice, Histria, Tomis și Callatis, interferenței culturii materiale și spirituale a coloniștilor greci cu cea a băștinașilor dobrogeni. În numeroșii ani de conviețuire între autohtonii geto-daci și lumea grecească s-au stabilit raporturi complexe. Probabil că unii dintre numeroșii geți din Dobrogea s-au angajat marinari în echipajele corăbiilor histriene, tomitane sau callatiene.
Evoluția navigației în antichitate este ilustrată cu ajutorul unor hărți în piatră, executate în relief, între care trebuie menționată cea a epocii lui Burebista, machete de nave militare și de comerț grecești și romane, mulaje de pe metopele Columnei lui Traian, care înfățișează nave de transport, poduri de vase, galere grele cu două rânduri de rame navigând în formație.

Personaje alegorice: căpetenie dacă și infanterist roman (stânga),
soldat dac și marinar roman (dreapta)

     Tot aici sunt expuse și primele personaje alegorice, în mărime naturală, din cele mult mai numeroase existente în muzeu, întruchipând luptători daci și romani. Figurile, ce parcă stau să vorbească, veșmintele și armele executate în exclusivitate cu mijloace manuale caracteristice acelor timpuri străvechi, produc un efect emoționant deosebit asupra vizitatorului.
Acestor ilustrări li se adaugă obiecte originale cu valoare istorică considerabilă: ancore, amfore romane ș.a. O astfel de amforă, păstrând conținutul uscat de seu de oaie, datează din secolul al II-lea d.H. și a fost descoperită în Marea Neagră în anul 1982, la o adâncime de 40 metri, la Est de Constanța. Vestigiile sunt întregite de cărămizi romane cu ștampila Flotei Fluviale Romane, inscripții în piatră, monede, elemente din piatră descoperite în zona debarcaderului bazei navale bizantine de la Păcuiul lui Soare.

 Inscripție în piatră care atestă existența unui Collegium Nautarum în Dacia romană,
ancoră romană și o amforă romană cu seu de oaie, din secolele II-III d.H.

     Toate exponatele se constituie în argumente care vin să demonstreze continuitatea și dezvoltarea navigației în Dacia romană și, mai apoi, în perioada de formare a poporului român.
Sfârșitul marilor invazii suportate timp de mai multe secole de autohtonii spațiului carpato-dunăreano-pontic, crearea și consolidarea statelor medievale românești, au favorizat o puternică înviorare a activității comerciale pe Marea Neagră și la Dunărea de Jos.

Piese originale de secol XV: colecție de ducați venețieni de aur și
o bombardă descoperită pe o epavă, la Mangalia

     Aici veneau, cu pântecoasele lor corăbii, pentru a desface și cumpăra mărfuri, negustori din marile orașe maritime italiene Genova și Veneția, din îndepărtata Catalonie, și, bineînțeles, din Imperiul Bizantin.
La rândul lor, moldovenii lui Ștefan cel Mare (1457-1504), cu o prezență îndelungată la litoralul Mării Negre, prin cetățile-porturi Chilia și Cetatea Albă, s-au implicat în comerțul maritim. Pânzarele moldovenești, apte să lupte pe apă și să facă negoț, transportau pe Marea Neagră mărfuri, la Istanbul și chiar mai departe, în Marea Egee și Mediterană, până în Creta.
Facsimile manuale, reproducând fidel vechi documente ce menționează legăturile domnilor Țării Românești și ai Moldovei cu alte zone ale lumii, prin intermediul navigației, o impunătoare frescă întregind tabloul domniei lui Mircea cel Bătrân (1386-1418), domn „de amândouă părțile peste toată Podunavia, încă până la Marea cea Mare și singur stăpânitor al cetății Dârstor„, un imens vitraliu în centrul căruia figura marelui Ștefan veghează, parcă, asupra cetăților, bisericilor și pânzarelor moldave, machete de nave, arme originale, piese rare, datând din secolul al XV-lea, sunt numai câteva din exponatele cu ajutorul cărora istoria navigației în evul mediu românesc capătă verosimilitate și culoare.

Mijloace de navigație tradiționale românești:machetă a pânzarului moldovenesc și
monoxila, ambarcațiune originală de 700 de ani vechime

     Pentru aceeași perioadă, muzeul prezintă și unul din cele mai valoroase obiecte aflate în patrimoniul său, o monoxilă în lungime de 10 metri, datând din secolul al XV-lea, descoperită în albia Crișului Alb.
Acest trunchi de stejar scobit, unul din puținele păstrate ca prin minune, simbolizează mijlocul de navigație tradițional al strămoșilor noștri pe râurile țării și pe Dunăre, atestat de izvoarele istorice din epoca invaziei lui Alexandru Macedon (sec. IV î.Hr.), până în vremea lui Vlad Țepeș (1448; 1456-1462; 1476). Acestui tip de ambarcațiune i s-au adăugat plutele, barcazele și pânzarele.
Reproduceri ale unor picturi murale reprezentând corăbii cu pânze, ce se constituie în podoabe plastice și documente de preț pe zidurile unor mănăstiri românești, sunt însoțite de obiecte autentice și rare, specifice navigației.
O frumoasă frescă și alte lucrări de grafică sunt rezervate acțiunilor navale întreprinse de flota Țării Românești în timpul lui Mihai Viteazul (1593-1601), Domnul primei Uniri a românilor de la 1600. Un număr mare de documente facsimilate manual, machete de nave, stampe, monede și arme, demonstrează despre existența categorică a unei Marine românești, în pofida monopolului de navigație instituit de otomani după căderea Constantinopolului.
Alte obiecte care atrag sunt: figura de galion, sculptură specifică fixată la prova corăbiilor și care închipuie figura unui luptător antic, arme albe și de foc de secol XVI-XVIII, monede de circulație europeană din secolele XVII-XVIII, colecția de noduri marinărești…

Monede europene originale, din perioada secolelor XVI-XVII

      Preocupările domnitorilor și dregătorilor români pentru dezvoltarea navigației și a construcțiilor de nave sunt ilustrate prin reproduceri de stampe, documente de cancelarie, grafice. Aceste preocupări și-au găsit o fericită rezolvare în anul 1793, când vel-spătarul Enăchiță Văcărescu, care, din dorința de a vedea înflorind tradiționala flotă și a face să prospere comerțul Țării Românești, a stăruit către domnitorul Alexandru Moruzi să înființeze „slujba” de corăbieri domnești pentru a putea transporta cu ușurință, acolo unde se va cere, proviziile și zaherelele pentru Înalta Poartă. Sub această formă a intervenit domnitorul la Înalta Poartă obținând „slobozenia” ca Valahia să poată face și avea „bolozane, șăici și de toate vasele pe apa Dunărei, în compunerea țărei […] privilegiu ce din vremile bătrâne, de mulți ani l-au fost pierdut”. În urma obținerii Hatișerifului, Domnia a dat „Hrisovul pentru corăbiile Țării Românești ce sunt a umbla pe Dunăre„, document care pune bazele constituirii primei Flote Comerciale în această matcă a vieții și permanenței românilor.

Hrisov care atestă înființarea primei Flote Comerciale românești (1793)

     Din bogata informație pe care acest document o pune la dispoziție, aflăm că, la promulgarea Hatșerifului, flota număra atâtea vase câte județe avea Țara Românească, aceasta pentru început când „în grabă căutând am făcut și am găsit acum întâiași dată câte un vas pentru trebuința fiesce – căruia județ al țărei”. Hrisovul încuraja și inițiativa particulară, stabilea personalul afectat fiecărei nave, prețurile pentru navlurile corăbiilor domnești, obligațiile vaselor particulare să facă în fiecare an câte un transport la Brăila în interesul statului. Un excelent facsimil manual reproduce Hrisovul. Frumusețea miniaturilor care încadrează textul adaugă la valoarea conținutului istoric un plus de valoare estetică, exponatul devenind, astfel, un veritabil punct de atracție în circuitul expozițional.
Hrisovul de la 1793 a marcat un moment deosebit de important pentru istoria Marinei Române. Aplicarea prevederilor sale a sporit simțitor numărul vaselor ce străbăteau Dunărea sub pavilion românesc și aceasta cu mult înainte ca tratatele internaționale să consfințească acest drept legitim.
Așa a fost posibil ca, 36 de ani mai târziu, când prin tratatul de la Adrianopol (1829) navigația pe Dunăre și Marea Neagră a fost declarată liberă, navele românești sub pavilion propriu să lase în urmă „drumul fără pulbere” al bătrânului Danubius ajungând pe mare până la Constantinopol și în însoritele porturi mediteraneene. În același timp, apariția primelor formațiuni ale armatelor naționale permanente în Moldova și Țara Românească, a dat posibilitatea creării flotilelor celor două Principate. Machete reprezentând „sfertul de șaică” și „jumătatea de șaică”, de fapt șalupe canoniere ce s-au numărat printre primele nave militare românești, pavilioanele acestora și armament original pe care l-au avut în dotare, prezentarea primelor uniforme de ofițer și soldat ale Flotilei din Muntenia, după reglementările din 1850 și a celor marcate de influența franceză, intrate în dotare după 1860 macheta primei nave propulsate de forța aburului din dotarea flotilei de război – vaporul cu zbaturi „ROMÂNIA”, sunt numai câteva din punctele de atracție care contribuie la introducerea vizitatorului în atmosfera de început a epocii moderne.
Un loc aparte este acordat corabiei-machetă „MARIȚA”. În anul 1834, această navă purtând numele soției viitorului Domnitor Gheorghe Bibescu (1843-1848), construită în șantierul naval de lângă Giurgiu, a părăsit portul Sulina, având la bord „300 chile mari de grâu”, cu destinația Constantinopol. Echipajul era românesc iar la catarg flutura pavilionul Munteniei. Evenimentul a deschis pentru românii conștienți de rostul Marinei în viața unei națiuni, o epocă „așa de fericită”, încât ei se credeau iar vechii domni ai Dunării și Mării Negre.
O piesă rară și de o deosebită valoare reprezentată aici este tunul de bronz de fabricație italiană, care s-a aflat în dotarea goeletei Emma. Piesa turnată la comandă, poartă inscripții în chirilică și emblema fabricii de la Torino…

Uniforme de marină din 1860, momentul nașterii Marinei Militare Române moderne și macheta primei nave cu aburi și zbaturi cu funcțiuni exclusiv militare „ROMÂNIA”

     Va mai fi necesară împlinirea a trei mari momente în istoria românilor – Unirea Principatelor sub Alexandru Ioan Cuza (1859), instaurarea Domnitorului Carol I, în 1866, obținerea Independenței de Stat, la 1877-1878 – pentru ca strădaniile înaintașilor să se contureze în ceea ce va deveni Marina Română cu cele două componente ale sale: navigația comercială, menită să devină o instituție de bogăție și mândrie națională și flota militară, datoare să apere fruntariile de apă ale țării și traficul român în Marea Neagră.
Realizarea acestei mari întreprinderi a presupus nu numai depășirea unor dificultăți de ordin tehnic și material, dar și o strădanie, o străduință îndârjită, purtată de mari oameni ai nației pentru schimbarea unor mentalități greșite ce considerau Marina un „prea mare lux național”.

Bateria de coastă „PERSEVERENȚA” care a jucat un rol foarte important în Războiul de Independență

     Pe parcursul întregului muzeu, s-a urmărit prezentarea acestei problematici diverse și demonstrarea faptului că, de-a lungul istoriei, Marina s-a dovedit a fi o necesitate atât economică, cât și militară, iar oamenii mării, implicați în toate momentele de restriște ale neamului, adevărați eroi.
Campaniile militare din anii 1877-1878, 1913, 1916-1918, 1941-1945 au implicat din plin Flota Maritimă și Fluvială Română în confruntări directe pe apă și chiar pe uscat.

Bateria de coastă „PERSEVERENȚA” care a jucat un rol foarte important în Războiul de Independență (1877-1878)

     Pe parcursul întregului muzeu, s-a urmărit prezentarea acestei problematici diverse și demonstrarea faptului că, de-a lungul istoriei, Marina s-a dovedit a fi o necesitate atât economică, cât și militară, iar oamenii mării, implicați în toate momentele de restriște ale neamului, adevărați eroi.
Campaniile militare din anii 1877-1878, 1913, 1916-1918, 1941-1945 au implicat din plin Flota Maritimă și Fluvială Română în confruntări directe pe apă și chiar pe uscat.

Ordine și medalii conferite marinarilor eroi participanți la prima conflagrație mondială (1916-1918)

     Zeci de hărți, crochiuri, schițe executate într-o manieră grafică de excepție, diorame, fotografii, documente susținute prin etalarea unor piese originale de armament și tehnică navală, vin în sprijinul acestei afirmații.

Piese originale: timona și compasul magnetic de la bordul crucișătorului ELISABETA” (1888) și aparat telegrafic MORSE, din perioada 1916-1918

    O importanță la fel de mare a fost acordată și anilor de pace, ani în care politica navală a guvernelor a urmărit aplicarea unor programe de pregătire a viitorilor marinari și de dezvoltare a Marinei menite să ridice această armă la nivelul necesităților României Întregite. Au fost declanșate programe navale ambițioase de achiziționare a unor nave moderne cu o mare putere de foc, precum și de pregătire a ofițerilor de marină. Astfel, în anul 1881, a fost înființată Școala de Marină cu un căpitan-comandant, un locotenent second și 20 de elevi. În aceste condiții, se impunea achiziționarea unei nave-școală necesară antrenării viitorilor ofițeri de marină. În anul 1882, sosea din Anglia nava-școală „MIRCEA” care va deveni un simbol al Marinei Militare Române.

Nava care a creat tradiția: bricul „MIRCEA” intrată în dotarea Marinei în 1882

Din galeria pieselor originale: costum de scafandru greu și
lentilă de far din portul Mangalia de la începutul secolului al XX-lea

     În paralel, consecvent principiului prezentării unitare a evoluției Marinei de Război și Comerciale, muzeul prezintă istoria acesteia din urmă subliniind meritele acelor oameni politici cu vederi înaintate care au militat cu tărie pentru o navigație autohtonă, o marină comercială proprie, pentru înființarea unei societăți naționale de navigație, combătând vehement ideea de a concesiona străinilor transporturile românești pe Dunăre și Marea Neagră.
Cu toate că au existat opoziții, subestimându-se uneori chiar aptitudinile marinărești ale românilor, politica acestora de încurajare a marinei de comerț naționale a dat roade. În ultimul deceniu al secolului trecut s-au înființat cele două servicii de navigație, Navigația Fluvială Română (1890) și Serviciul Maritim Român (1895), primele instituții de navigație civilă aparținând statului, având fiecare un personal de specialitate pregătit și un parc de nave care a crescut continuu.

Lentila originală a farului de la Sfântul Gheorghe
unde a funcționat aproape un secol

     Atât momentele de început, cât și dezvoltarea pe care au cunoscut-o ulterior cele două servicii și societățile de navigație particulare românești sunt bogat ilustrate în Muzeul Marinei Române prin fotografii, hărți, grafice, machete de nave, care completează imaginea Marinei și a marinarilor români dintre Dunăre și Mare. Sunt materializate, de asemenea, aspecte ale dezvoltării porturilor fluviale, ale etapelor parcurse în procesul de modernizare a portului Constanța și a șantierelor navale fluviale și maritime.
După constituirea Statului național unitar român, întreaga perioadă interbelică a fost marcată de preocuparea factorilor de răspundere pentru organizarea și dezvoltarea unei Marine Militare și Civile moderne, care să-și dovedească eficiența în timp de pace cât și de război.

Echipajul vedetei torpiloare „MR. NICOLAE GRIGORE IOAN”
căzut la datorie în luptele din Primul Război Mondial (1916-1918) și
o mitralieră MAXIM din aceeași perioadă

     Cu ajutorul machetelor, al lucrărilor grafice, al fotografiilor și a numeroase obiecte originale, expoziția de bază a muzeului ilustrează intrarea în serviciu a noi nave militare și comerciale, a navei-școală „MIRCEA” (II), prezintă evoluția școlilor marinei, aspecte legate de înființarea Ligii Navale Române ș.a.

Nava-barc „MIRCEA” construită la Hamburg și intrată în serviciul Marinei Militare în anul 1938 ca velier-școală a continuat tradiția începută în 1882

     Intrarea României în cel de-al doilea Război Mondial, în anul 1941, a reorientat politica navală a țării către executarea misiunilor impuse de desfășurarea ostilităților.

Arme albe și de foc care au făcut parte din uniforma ofițerilor și
maiștrilor militari de marină în perioada 1920-1945

     Pentru îndeplinirea misiunilor, insuficiența mijloacelor navale de care dispunea Marina Militară a impus rechiziționarea, transformarea și trecerea unor nave ale Serviciului Maritim Român sau ale unor companii particulare de navigație în subordinea Comandamentului Marinei Militare.
Participarea Marinei la ostilități este ilustrată cu fotografii, documente, obiecte care au aparținut unor personalități militare și eroi căzuți în al doilea război mondial, mine, torpile, arme de diferite tipuri.

Armament de infanterie din dotarea armatelor română,
sovietică și germană folosit în cea de-a doua conflagrație mondială (1939-1945)

     În ceea ce privește misiunile Marinei Române în perioada 23 august – 5 septembrie 1944, când navele noastre au fost dezarmate de sovietici și duse în porturile rusești din Marea Neagră, ele sunt prezentate prin lucrări artistice de amploare, panouri luminoase, metalo-plastii, ordine și medalii conferite luptătorilor români de autorități române și sovietice, grafice, documente.
Ultimele săli ale muzeului sunt dedicate perioadei de refacere a Flotei Militare și Civile după 1947, proces care a demarat greu, mai ales datorită controlului sovietic exercitat în primii ani după război.

Un centenar în serviciu: lentila farului de la Tuzla

     Concomitent cu preocupările pentru întărirea capacității de luptă a Marinei Militare, au evoluat și activitățile de transport maritim, indisolubil legate de progresele economiei naționale, de lărgirea schimburilor comerciale ale României. În condițiile unei puternice competiții pe plan internațional în dezvoltarea tuturor ramurilor de transport, fenomen care a condus la o accentuată perfecționare a fiecărui mod de transport, cu infrastructura sa și care reprezintă o evoluție de continuu progres tehnico-economic, au apărut noi tehnologii de transport maritim care au determinat modificarea radicală atât a navelor cât și a instalațiilor de manipulare. S-a diversificat enorm gama de produse transportate pe apă, ceea ce a impus specializarea navelor pentru transportul unui anumit produs, sistem care permite cele mai spectaculoase reduceri ale timpului de încărcare-descărcare.

Uniforme de marină de la sfârșitul anilor ’90

     Vizitatorii pot admira machetele navelor militare în frunte cu distrugătorul fregata „REGELE FERDINAND”. De asemenea, capetele de serie ale celor mai moderne nave comerciale printre care: petrolierul de 150.000 TDW „LIBERTATEA”, mineralierul de 55.000 TDW „TOMIS”, cargoul multifuncțional de 15.000 TDW „ROVINE”, nava Ro-Ro „PAȘCANI”, specializată pentru transportul vehiculelor rutiere pe roți, traulerul „PARÂNG”, baza frigorifică „POLAR”, prima platformă de foraj marin „GLORIA” și alte machete cu nave fluviale și tehnice.

Costum de scafandru autonom tip Calypso

     În ansamblu, Muzeul Marinei Române, prin zeci de machete reproducând toate tipurile de nave existente în Marina noastră militară și comercială, de la începuturile ei și până în zilele noastre, instrumente de navigație, documente și fotografii, armament alb și de foc, ancore, elice, lentile de faruri, drapele și pavilioane, tablouri, exponate de o deosebită valoare științifică și documentară, conturează în fața publicului interesat adevărata istorie a navigației române, dezvoltarea tehnicii navale, a relațiilor comerciale și militare ale Marinei.
Traseul vizitatorului se continuă în parcul instituției, spațiu generos care oferă imaginea unor colecții tematice sugestive, aici fiind amplasate piese originale și reprezentative precum: ancore medievale, mine marine și fluviale folosite în cele două războaie mondiale, diferite tipuri de elice și ancore moderne, tunuri navale antiaeriene de origine austro-ungară, suedeză, cehoslovacă, italiană, rusească și motoare navale care au funcționat pe primul submarin românesc, „DELFINUL”, canonierele și distrugătoarele românești. Colecția de tunuri navale moderne din cadrul incintei, cuprinde tunurile de fabricație austro-ungară marca Skoda, în trei variante de 47, 70 și 120 de mm, care au servit pe primele torpiloare românești și pe cele patru monitoare de la începutul secolului, trecându-se în revistă cele mai cunoscute tunuri folosite în cel de-al doilea război mondial, Bofors de 40 mm și Rheinmetall de 37 mm, care au tras de pe puntea distrugătoarelor tip „M” și „R”, precum și legendarul tun de 102 mm marca Bofors de pe submarinul „DELFINUL”, colecția de artilerie încheindu-se cu piesele grele din artileria de coastă de la Tataia, piese de fabricație sovietică, și modernele tunuri AA de aceași manufactură cu câte 2, respectiv 4 țevi, controlate prin radar, care s-au aflat la bordul vedeteor torpiloare, vedetelor purtătoare de rachete precum și a navelor de fluviu în a doua jumătate a secolului XX.
Colecția de arme sub apă prezintă torpila cu con de exercițiu folosită până recent în timpul misiunilor de instrucție executate de navele de război românești în Marea Neagră alături de care se află o altă piesă istorică unicat: tubul trinat lans-torpilă de calibru 533 mm, provenind de pe distrugătorul „REGELE FERDINAND”, singura piesă care s-a mai păstrat de pe acest tip de nave. Colecția de mine din curte ne prezintă o serie de mine din al doilea Război Mondial, model german și sovietic, secționate, multe dintre ele fiind scoase în timpul misiunilor de deminare de către echipe specializate de scafandrii militari. Colecția de motoare navale conține o serie de piese de mare valoare construite la începutul secolului al XX-lea și în perioada interbelică. O piesă importantă este reprezentată de motorul „Gosmotoren-Deutz” fabricat în anul 1902 la Uzinele „Wolff” din București. Acesta a funcționat la farul Tuzla și a pus în funcțiune baliza de avertizare sonoră pe timp de ceață. Un reper deosebit de valoros din această colecție este motorul naval „Sulzer” construit în Elveția în anul 1916, deci în plină desfășurare a primului război mondial. A funcționat timp de jumătate de secol (1920-1970) asigurînd propulsia canonierei „SLT. IOAN GHICULESCU”. Una dintre cele mai valoroase piese este reprezentată de motorul naval „Diesel-Krupp” care dezvolta o putere de 80 CP. Acesta a fost construit în Șantierul Naval din Neapole în anul 1929. Valoarea îi este dată de faptul că a propulsat submarinul „DELFINUL” în perioada 1936-1961, inclusiv în timpul luptelor din Marea Neagră din al doilea război mondial. La fel de important pentru expoziția de bază din parcul Muzeului Marinei Române este și motorul naval „MAN-Diesel” fabricat în Germania în anul 1938, cu mai putin de un an până la izbucnirea celei de-a doua conflagrații mondiale.Acest motor a propulsat N. S. „MIRCEA” în perioada 1939-1966, una din cele mai frumoase perioade din istoria acestui simbol al Marinei Militare Române.
     În parcul instituției pot fi văzute și două nave de construcție sovietică: o vedetă blindată fluvială și o vedetă torpiloare, precum și o vedetă dragoare fluvială de concepție românească. Tot în cadrul incintei se află Troița Marinarilor, o realizare de excepție a unui artist din Maramureș, preotul Vasile Trif, care a încrustat în lemnul crucii simboluri semnificative ale navigației românești: pânzarul moldovenesc, prima corabie comercială românească, „MARIȚA”, prima navă cu aburi a Flotilei de Război, „ROMÂNIA”, bricul „MIRCEA”.
     Vizitarea Muzeului Marinei Române se încheie cu admirarea lucrărilor semnate de comandorul Dimitrie Știubei – cel mai mare marinist român – expuse în salonul expozițional al instituției, imagini care completează expoziția unică a Marinei Române, care te introduce într-o lume fascinată și atrăgătoare: marinăria și viața de marinar în istoria națională.