Evenimente
-
EXPONATUL LUNII FEBRUARIE LA MUZEUL NAȚIONAL AL MARINEI ROMÂNE:
Muzeul Marinei Române adăposteşte în incinta sa o mulţime de piese de o mare valoare. Una dintre acestea este amfora romană cu seu de oaie, o piesă foarte rară şi interesantă, care are o vechime de circa 1800 de ani. Această amforă a fost descoperită accidental la est de Constanţa, la data de 25 septembrie 1982, la o adâncime de 40 de metri, de către un vas de pescuit. În pofida vechimii sale, exponatul se prezintă într-o stare de conservare foarte bună, iar seul din interior s-a solidificat datorită salinităţii mării. Potrivit buletinului de analiză al conţinutului, cu nr. 8240 din 14 decembrie 1982, efectuat de laboratorul central pentru încercări…
-
EVENIMENTE CULTURALE LA M.N.M.R. ÎN LUNA FEBRUARIE:
-
ZIUA CULTURII NAȚIONALE – ZIUA EMINESCU
La 16 noiembrie 2010, Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege, prin care ziua de naştere a lui Mihai Eminescu a devenit Zi a Culturii Naţionale. În expunerea de motive a iniţiatorilor se arată: „Ziua Culturii Naţionale va fi, în viziunea noastră, o zi în care nu numai celebrăm un mare creator, dar şi o zi de reflecţie asupra culturii române, în genere, şi a proiectelor culturale de interes naţional”. Decretul pentru promulgarea Legii privind declararea zilei de 15 ianuarie – Ziua Culturii Naţionale a fost semnat la 6 decembrie 2010, iar Legea nr. 238 din 7 decembrie 2010 a fost publicată în MO 831 din 13 decembrie 2010.…
-
EXPONATUL LUNII:
MONOXILA Monoxila este o ambarcațiune în formă de albie (covată), care se realiza prin scobirea unui trunchi de copac, de unde și numele grecesc al ei: mono=un, xylos=copac. Ea are origini străvechi, fiind numită și pirogă și se mai folosește și astăzi în unele părți ale lumii. Scobirea se făcea prin ardere, apoi se trecea la cioplire și șlefuire. Monoxila a fost baza pentru construirea unor ambarcațiuni mai mari, sau chiar a unor nave, prin adăugarea de scânduri pentru formarea bordajului. În țara noastră s-a folosit din cele mai vechi timpuri pe cursurile apelor curgătoare, sau chiar în navigația maritimă costieră. Prima mențiune scrisă a monoxilei pentru spațiul românesc este…
-
A V-A EDIȚIE A CUPEI „TOMIS” A FOST DESCHISĂ
A V-A EDIȚIE A CUPEI „TOMIS” A FOST DESCHISĂ Sâmbătă, 10 august 2019, începând cu ora 11.00, în holul central al Muzeului Național al Marinei Române a avut loc deschiderea celei de-a V-a ediții a expoziției-concurs de modelism „Cupa Tomis” desfășurată sub genericul „Modelismul ca artă”. În deschidere au luat cuvântul domnul comandor Marius Laurențiu Rohart, directorul Muzeului Național al Marinei Române, domnul maistru militar Gabriel Eremia, președinte al Asociației de Modelism „Tomis” și domnul Gabriel Dorobanțu, directorul Muzeului Căilor Ferate Române. Primele ateliere de măiestrie au avut loc luni, 12 august, începând cu ora 10.00, în salonul expozițional „Comandor Dimitrie Știubei”, este vorba de Atelierul de măiestrie figurine susținut…
-
1 IUNIE – ZIUA COPILULUI – ZIUA PORȚILOR DESCHISE
Sâmbătă, 1 iunie, de Ziua Copilului, Muzeul Național al Marinei Române va organiza „Ziua Porților Deschise”, în intervalul orar 9.00-17.00, pentru toți copiii care vor dori să-i treacă pragul. Copiii vor putea vizita gratuit atât expoziția permanentă a muzeului, cât și expozițiile temporare: „Parașutismul militar – repere istorice”, „Din activitatea Cercetașilor României”, „Muzeul Național al Marinei Române în viziunea artiștilor” și „Marinele lui Val Donici”.
-
Zilele Muzeului Național al Marinei Române la 50 de ani de existență
Cu jumătate de secol în urmă, la 29 mai 1969, prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1127, lua ființă Muzeul Național al Marinei Române, unitate reprezentativă de cultură in cadrul Forțelor Navale Române. Pentru a sărbători importanta deosebita a acestui eveniment, în perioada 25 mai – 1 iunie, Muzeul Național al Marinei Române organizează o suită de manifestări, astfel: Sâmbătă, 25 mai 2019, începând cu ora 9.30, Muzeul Național al Marinei Române va marca Jubileul, prin Ceremonialul ridicării pavilionului la catarg cu intonarea Imnului Național, oficierea serviciului religios și luările de cuvânt ale personalităților invitate la eveniment. Manifestarea va continua cu lansarea volumului: Muzeul Naţional al Marinei Române – 50…
-
PREMIERE LA CONCURSUL DE MATEMATICĂ „VICEAMIRAL VASILE URSEANU”
Liga Navală Română, Colegiul Militar „Alexandru Ioan Cuza” și Muzeul Național al Marinei Române au organizat sâmbătă, 6 aprilie, festivitatea de premiere a concursului de matematică „Viceamiral Vasile Urseanu”. La concurs au participat aproximativ 150 de elevi ai claselor a VIII-a din județele Constanța și Tulcea. La Constanța, premierea elevilor câștigători a avut loc la Muzeul Național al Marinei Române, începând cu ora 10.00, în Sala de conferințe „Clio”. Premiile au fost înmânate câștigătorilor de președintele Ligii Navale Române, filiala Constanța, contraamiral de flotilă (r) Aurel Constantin, de directorul Muzeului Național al Marinei, comandor Marius Laurențiu Rohart și de comandor Gabriel Tănase, reprezentantul Colegiului Militar „Alexandru Ioan Cuza”. Aflat la…
-
ADUNAREA GENERALĂ A LIGII NAVALE ROMÂNE
Sâmbătă, 30 martie 2019, începând cu ora 11, în sala de conferințe „Clio” a Muzeului Național al Marinei Române a avut loc Adunarea Generală a Ligii Navale Române. Întâlnirea a fost moderată de domnul contraamiral (r) dr. Aurel Constantin, președintele Ligii Navale Române-filiala Constanța. În prezidiu s-au aflat contraamiral (r) Nicolae Ștefan, c.l.c. Șerban Berescu, c.l.c. Laurențiu Mironescu (președintele Ligii Navale Române), veteran de război, amiralul (ret) Petre Zamfir și m.m.p. (r) Emil Olteanu (președintele Ligii Maiștrilor Militari de Marină). În fața unui public numeros, reprezentanții Ligii Navale Române și-au făcut bilanțul anului 2018, dar și planuri de viitor. De asemenea, au fost acordate diplome firmelor și instituțiilor care au…
-
ADUNARE GENERALĂ A.N.C.E. „REGINA MARIA”
Vineri, 15 martie 2019, începând cu ora 11, în sala de conferințe „Clio” a Muzeului Național al Marinei Române a avut loc Adunarea Generală Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”. Întâlnirea a fost moderată de domnul colonel (r) Remus Macovei, președintele Asociației Naționale Cultul Eroilor-filiala Constanța și a fost onorată de prezența domnului contraamiral Daniel Căpățână, comandant al garnizoanei Constanța și viceprimarul Costin Răsăuțeanu.



























