EXPONATUL LUNII MAI 2021 …MUZEUL NAȚIONAL AL MARINEI ROMÂNE LA 52 DE ANI

Aflat la peste jumătate de veac de activitate în slujba tezaurizării patrimoniului naval național, Muzeul Național al Marinei Române împlinește 52 de ani de îmbogățire a peisajului cultural constănțean și național deopotriva.

Înfiinţat la 29 mai 1969, prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1.127 ca instituţie de cultură de importanţă naţională, Muzeul Național al Marinei Române este instituția căreia încă din prima jumătate a secolului trecut, marinarii români, atât militari, cât și civili, i-au încredințat misiunea înfățișării cât mai fidele a tot ceea ce a fost de-a lungul timpului și este și acum, esențial în profesia lor. Practic, muzeul și-a căpătat încet-încet menirea de colecționar obiectiv al patrimoniului naval românesc. Preocupările pentru realizarea unui Muzeu al Marinei Române au început să prindă contur încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea dar vor capăta concreteţe abia la începutul secolului XX.

La 30 decembrie 1919, Ordinul Comandantului Marinei Militare nr. 282, dat cu prilejul scoaterii din serviciu a unui număr de zece nave militare, cerea Diviziei de Mare şi Diviziei de Dunăre să fie demontate de pe aceste bastimente aparate de navigaţie, agregate şi armament naval pentru a fi expuse într-un viitor muzeu.

Cu aceste obiecte s-a constituit „Secţiunea marină” din cadrul Muzeului Militar Naţional înfiinţat prin Înaltul Decret nr. 6064 din 18 decembrie 1923. Totuși, primul muzeu al Marinei s-a înfiinţat abia la 25 octombrie 1965 în oraşul Mangalia şi a fost aproape în exclusivitate, rezultatul activităţii neobosite şi dezinteresate a doi mari iubitori de istoria navigaţiei, comandorii Filaret Popescu şi Dan Nicolaescu. Acest nucleu avea să se îmbogăţească an de an cu obiecte provenite, în special, de pe navele marinei militare dezafectate după al Doilea Război Mondial: armament, maşini şi motoare navale, prin donaţii ale foştilor ofiţeri de marină sau ale familiilor acestora, prin descoperirile arheologice subacvatice. Între anii 1966-1968, Muzeul de la Mangalia a fost vizitat de peste 5.000 de persoane, majoritatea marinari militari

Amenajat într-o locaţie plină de istorie navală, fost sediu al „Şcolii de marină” și al Comandamentului Marinei Române, clădirea muzeului, a cărei piatră de temelie a fost pusă în 1908, avea să își îndeplinească rolul de muzeu al cărui renume şi imagine avea să ajungă peste hotare, începând cu anul 1969.