REGAL EDITORIAL LA MNMR

La aniversarea a 143 de ani de la unirea Dobrogei cu România și cu prilejul Zilei de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, am propus publicului o lansare de carte: nu mai puțin de 5 volume de documente și de istorie a Dobrogei. Astfel, au fost prezentate cele mai recente publicații ale Muzeului Național al Marinei Române, dar și volume de documente inedite ce privesc Dobrogea, aduse la lumină de prof. univ. dr. Valentin Ciorbea și colaboratorii săi.Primul semnal editorial prezentat a fost „Dobrogea în izvoare istorice noi: anii 1877-1878 și 1906”, editori: prof. univ. dr. Valentin Ciorbea, dr. Cornel Țucă, dr. Cornelia-Elena Bobe, Editura Academiei Oamenilor de Știință din România, București, 2021; și a fost prezentat de dr. Andreea Maria Croitoru, șeful Secției Istorie, Muzeografie și Cultură din cadrul MNMR.Au urmat producțiile științifice ale muzeului, primul este rezultatul comunicărilor susținute la Conferința Națională a MNMR de 9 ani încoace, iar cel de-al doilea, „Anuarul MNMR” este volumul de studii științifice de tradiție al instituției noastre, fapt trădat chiar de numărul la care a ajuns, 24. Cele două periodice apărute la Editura MNMR în această toamnă au fost prezentate de doamna dr. Carmen-Iréne Atanasiu, binecunoscut specialist al Istoriei Marinei, fost șef de secție Istoria Marinei la MNMR, actualmente vicepreședinte al Ligii Navale Române și redactor-șef al Revistei LNR „Marea Noastră”.Un moment deosebit a fost acela al prezentării tezei de doctorat susținută de dr. Dan-Dragoș Sichigea, șeful Secției Mangalia a MNMR. Volumul, de mare valoare științifică pentru istoria Marinei Militare Române: „Inspectoratul Marinei. 1919-1936”, a văzut lumina tiparului la Editura Militară, tot în această toamnă. Așa cum era și firesc, despre lucrare, în afara autorului, a mai vorbit prof. univ. dr. Valentin Ciorbea îndrumătorul tezei. Ultimul titlu din program, dar nu cel din urmă în mod clar, este cel semnat de profesor și student, Valentin Ciorbea, respectiv, Dan-Dragoș Sichigea, „23 august 1944 la Constanța: cazul amiralului Horia Macellariu-Testimonii”. Cu acest volum revine în atenție cazul amiralului Horia Macellariu și a evenimentelor din august ՚44. Rezultatul unei munci de cercetare asidue, volumul a ieșit de sub tipar la Editura Muzeului Național al Marinei Române pe parcursul lunii octombrie și aduce, credem noi, informații inedite despre personalitatea și activitatea marelui comandant. Volumul a fost prezentat de unul din cei mai avizați specialiști pe subiect, domnul comandor (r) dr. Marian Moșneagu, fost director al MNMR, dar și al Arhivelor Militare Naționale și binecunoscut istoric al Marinei. Activitatea a fost moderată de directorul Muzeului Național al Marinei Române și al Editurii MNMR, comandor Marius-Laurențiu Rohart.Volumele pot fi găsite la sediul MNMR și pot fi achiziționate în limita stocului disponibil.