S-a întâmplat astăzi în istoria Marinei Militare a României:

1 septembrie 1944 – Cargoul „Oituz”, aflat în portul Constanţa la dana 22, a fost torpilat de către submarinul german U 23 şi s-a scufundat. După ranfluare a fost dezmembrat. Cargoul „Oituz” (ex-„Leros”, ex-„Horsund”), construit în Germania, a fost cumpărat, în anul 1918, de SMR de la o societate germană. A făcut curse regulate spre porturi din Mediterana. În perioada 1941-1945 a fost închiriat de Serviciul german de transporturi maritime şi a aprovizionat trupele germano-române de pe frontul din sudul URSS.