EXPONATUL LUNII AUGUST 2021 PUNCT EXPOZIȚIONAL – AUGUST 1944 – CONTRAAMIRALUL HORIA MACELLARIU ȘI SALVAREA CONSTANȚEI

În sala dedicată participării Marinei Regale Române la cea de-a doua conflagrație mondială vizitatorii Muzeului Național al Marinei Române pot admira un punct expozițional dedicat evenimentelor care s-au derulat după 23 august 1944 la Constanța, între Comandamentul Naval German și Forțele Navale Maritime. Sunt expuse obiecte personale care au aparținut contraamiralului Horia Macellariu (însemne de grad, epoleți, ordine și medalii, precum și documente originale) considerat salvatorul orașului Constanța.

            În contextul evenimentelor confuze care s-au succedat după ieșirea României din alianța cu Germania și aderarea la Coaliția Națiunilor Unite, la Constanța, ca și în alte zone ale țării, una dintre problemele cele mai complicate a fost relația cu trupele germane, aflate în retragere. La mare viceamiralul Helmuth Brinkmann avea ordine să se opună tentativelor de alungare a forțelor sale navale și să captureze flota română. Situația tensionată a fost soluționată prin întâlnirea personală dintre comandantul german și contraamiralul Macellariu, care a avut loc la bateria „Tirpitz”. Decizia amiralului german de a-și retrage forțele s-a datorat și relației de respect reciproc, stabilită de-a lungul numeroaselor misiuni în comun, româno-germane, din Marea Neagră. Flota germană dispunea de o artilerie superioară și, sprijinită eventual și de bateria „Tirpitz”, ar fi putut provoca distrugeri catastrofale în oraș.

            Meritele de salvator al Constanței nu au fost recunoscute contraamiralului Macellariu de guvernele care s-au succedat în fruntea țării, după 23 august 1944. Mai mult, a fost acuzat că a permis retragerea navelor germane fără să le atace, ofițerul fiind anchetat de mai multe comisii, dovedindu-și cu greu justețea acțiunilor prin care a evitat pierderi de vieți omenești și distrugeri materiale însemnate.