UN NOU VERNISAJ LA MUZEUL NAȚIONAL AL MARINEI ROMÂNE:

Luni, 20 mai, ora 16.00, în sala „Clio” a Muzeului Național al Marinei Române, a avut loc vernisajul expoziției de pictură „PORTRETE ȘI PEISAJE”, a pictorului Victor Lucian Costăchescu.

Invitată specială a fost dna critic de artă Geta Deleanu, care în prezența prietenilor pictorului, a dezvăluit, în calitate de specialist, din tainele picturilor etalate pe simezele muzeului: „Adevărate simfonii cromatice, lucrările au forme și volume echilibrate frumos în spațiul compozițional în perspective apropiate sau depărtate, după caz. Domnul Victor Costăchescu a căpătat prin studiu și cercetare plastică o virtuozitate artistică ce bucură estetic privirile și duce pe drumul împlinirii destinul său de artist. Exersat îndelung la șevalet, talentul său de pictor în adevăratul sens al cuvântului, face să vibreze sentimentul contemplării, oferind privitorului emoții vii și frumuseți noi. Expoziția de față este o reușită în plan profesional și personal.”

Expoziția poate fi admirată până pe 09 iunie în programul de vizitare obișnuit al muzeului. Vă așteptăm cu drag!