EXPONATUL LUNII IULIE:

TIMONA DE PE CRUCIȘĂTORUL ELISABETA

Nava „Elisabeta”, primul crucișător din istoria Marinei Militare Române, a fost rezultatul celui de-al doilea program de înzestrare, alături de trei canoniere și trei torpiloare. Construit de firma britanică „Armstrong”, din Newcastle în 1887, crucișătorul avea următoarele caracteristici: deplasament 1320 t, lungime 72 m, lățime 10.25 m, pescaj 4.2 m. Armamentul era format din 4 tunuri Krupp de 150 mm, 4 tunuri de 57 mm Nordenfelt, 2 tunuri revolver Hotchkiss de 37 mm, 2 mitraliere cu câte 5 țevi Nordenfelt și 4 tuburi lanstorpile Whitehead.

Nava a participat la misiuni importante la sfârșitul secolului al XIX-lea, precum serbările columbiene de la Genova, din 1892, sau la serbările ocazionate de inaugurarea canalului Kiel, care lega Marea Baltică de Marea Nordului. În perioada Primului Război Mondial, „Elisabeta” a staționat la Sulina, iar artileria ei a fost folosită la apărarea capului de pod de la Turtucaia. Istoria navei a luat sfărșit în perioada interbelică, atunci când ea a fost scoasă din serviciul activ al Marinei Militare și a fost casată.

Timona navei este una dintre cele mai valoroase exponate, clasată la categoria juridică tezaur în cadrul patrimoniului cultural național. Ea face parte din seria de exponate care provin de pe nava „Elisabeta”, alături de o torpilă automobilă, scaunele ofițerilor, un compas magnetic, un hublou, un luminator și culata unui tub lanstorpile.