„RAPSODII DE TOAMNĂ” la vernisaj

Marți, 10 octombrie, la Muzeul Național al Marinei Române, începând cu ora 17.00, în Salonul „Clio” a avut loc vernisajul expoziției dedicate anotimpului autumnal „RAPSODII DE TOAMNĂ” organizat de artiștii plastici ai Careului Artelor Amfora Constanța, al cărui coordonator este doamna Nynna Vizireanu. Lucrările celor peste 30 de expozanți care au fost prezentate de cunoscutul grafician Leonte Năstase, redau frumusețea anotimpului toamna! Sunt lucrări în ulei, acril, acuarelă, grafică, tapiserie, sculptură și goblen! Prezentarea vernisajului s-a încheiat cu un moment poetic dedicat toamnei susținut de :Dan Lăpuște , Carpus Cornelia , Vali Iacob Matei și Garofița Jianu . Gazda evenimentului a fost reprezentată de domnișoara muzeograf dr. Silvia Ioniță. Pe simezele MNMR expun: Apostol Ovidiu Mihai, Cornelia Cărpuș, Gheorghe Caraiman, Cojocaru Mihaela, Ghiulsen Buzdugan, Radu Iulian Daineanu, Maria Magdalena, Felicia Ion, Lavinia Paduraru, Paula Gîtlan, Spiridonica Coca, Tina Milea, Ecaterina Topor, Russu Maria, Corleancă Melu, Angelia Angy, Ilie Josan , Rodica Posiar ,Lica Stamate ,Leonid Cărpuș, Lăpuște Dan, Nynna Vizireanu,Solom Vasile, Elena Luminita Carstea, Alexandrina Macarov, Mihaela Rizon Mak. Expoziția poate fi admirată până pe data de 28 octombrie 2023, în programul de vizitare al muzeului.