IN HONOREM PROFESOR UNIVERSITAR DR. VALENTIN CIORBEA
Muzeul Național al Marinei Române și Academia Oamenilor de Știință din România, Filiala Constanța, au organizat sâmbătă, 9 octombrie, începând cu ora ora 11.00, la Muzeul Național al Marinei Române, lansarea volumului: „Valentin Ciorbea, Profesor universitar doctor, 75 In Honorem. Raportul ucenicilor”, Editura ExPonto, Constanța, 2021, 595.p. (editori dr. Nicoleta Paraschiv și dr. Luminița Stelian).
În fața foștilor doctoranzi ai prof. univ. dr. Valentin Ciorbea au luat cuvântul: cercetător științific dr. Alexandru Bologa, dr. Nicoleta Paraschiv și în final, chiar domnul profesor. Activitatea a fost moderată de comandor drd. Marius Rohart, directorul Muzeului Național al Marinei Române.
Așa cum au mărturisit chiar editorii volumului, acesta s-a născut din dorința acelor doctoranzi care au ținut să omagieze conducătorul de doctorat la împlinirea a 75 de ani de viață. Pentru a ilustra cel mai bine conținutul, în titlul volumului a fost adoptată formula „raportul ucenicilor”. Propunerea a venit chiar din partea domnului profesor fiindcă și-a dorit ca aceștia să își pună în evidență propriile realizări care, în opinia domniei sale: „sunt mult mai importante decât ce am făcut eu pentru ei”. Și continuă domnul profesor: „Doctorantura se constituie într-un parteneriat de creativitate între „ucenic” şi maestrul său, bazat pe năzuinţa comună a finalizării performate a proiectului doctoral. Conducătorul îşi ghidează doctorandul astfel încât confirmarea investiţiei de cunoştinţe, de metodă, de susţinere mentală şi consolidare a sentimentului de încredere să se materializeze în finalizarea proiectului doctoral prin susţinerea tezei, publicarea de articole, studii şi cărţi, participarea la manifestări științifice. La rândul său, doctorandul este mânat de dorinţa de a-şi demonstra setea cognitivă şi capacitatea de a performa prin valorificarea cercetării.
În raporturile noastre cu doctoranzii, am trăit împreună bucuria realizărilor care i-au poziţionat pe majoritatea în istoriografia română prin chemarea unică, provocatoare, dificilă, dar extrem de responsabilă şi frumoasă, de a reconstitui trecutul şi a-l face cunoscut generaţiilor de astăzi şi viitoare, prin discursul istoric scris. Nu am pregetat să îi citez în studiile mele pe foştii doctoranzi, considerându-i egali în zidirea templului muzei Clio.
Se cuvine să mulţumesc tuturor contributorilor care s-au învrednicit să „raporteze” alături de mine parcursul ştiinţific, demonstrând că şi la Universitatea „Ovidius” din Constanţa, majoritatea din cei „înnobilaţi” cu titlul de Doctor în Istorie îşi onorează, prin cercetarea trecutului, statutul ştiinţific dobândit”.
